Am gletuit si cu glet Primus Ultrafin

Pana la urma nu am avut incotro, am cumparat glet Primus Ultrafin si am gletuit cu el. Nu am avut curaj sa il aplic la vreo lucrare ci l-am dat chiar la mine acasa. Rezultatul precum si impresiile mele privind acet glet sunt prezentate mai jos.

Auzisem de acest glet Primus Ultrafin dar avand un pret destul de mic am considerat ca nu prea este de calitate si am preferat sa gletuiesc cu gleturi despre care stiam ca nu vor da gres. De cand cu articolul despre gletul GM 126 versus gletul CT126 cand m-am hotarat sa dau o sansa produselor romanesti, am tot facut teste cu diverse materiale de constructii. Unele m-au dezamagit iar altele m-au surprins in mod placut. Asadar sa incepem recenzia despre Gletul Primus.

Cum se aplica Primus Glet pe diverse suprafete si tipuri de alte gleturi.

primus

Fiind un glet pe baza de ipsos acesta ar trebui sa adere bine pe gleturile din aceeasi gama. Pe rigips nu prea adera. Este cam gros si dungile laterale nu se pot pierde trebuind slefuit mai cu forta. Mentionez ca pe ambalaj scrie ca se poate da ca si strat de finisaj. Ei bine pe rigips am dat eu si nu a iesit bine. Probabil trebuie sa mai dau inca o data cu un alt tip de glet peste el.

Pe peretii tencuiti am aplicat glet Primus Ultrafin peste stratul doi de glet GM 126 care era dat impecabil. Dupa ce am dat si acest strat, care era chipurile de finisaj am ajuns la concluzia ca peretii sunt tot la fel. In plus de asta daca revii dupa doua-trei secunde cu gletiera pe o zona deja data cu glet, cum se poate face fara probleme peste gletul CT 126, acea suprafata se va exfolia. In poza de mai jos puteti observa.

primus 2

Ca si prim strat de glet este bun. Se poate compara cu GM si CT fara probleme. Doar ca are pretul apropiat de acestea si lumea tot la ce s-a invatat fuge. Si la stratul al doilea de glet este bun. Aceeasi problema are cu exfolierea daca revii sa nivelezi dupa ce a tras putin. De mentionat ar fi ca se si intareste mai rapid decat alte tipuri de glet pe baza de ipsos. Daca mai adaugi un pic de apa (desi nu este recomandat, dar se practica frecvent cu alte gleturi si functioneaza) si amesteci cu mixerul deja poti sa iti iei adio de la el.

Glet Primus Ultrafin ca si strat de glet de finisaj nu este o solutie. Nu este nici pe jumatate fin ca si CT 127. Degeaba este mai ieftn daca in urma nu raman peretii coala de hartie. De mentionat ca se slefuieste relativ usor. Pentru a scoate peretii fini trebuie sa dati cu doua tipuri de smilgher. Prima data dati in mare cu 100 sau 120 apoi treceti la 180.

Amorsarea si aplicarea de var lavabil pe acest tip de glet nu le-am testat inca dar o sa revin cu un update.

Concluzie. Primus glet este ieftin si de calitate medie. Se intareste relativ repede si nu mai poate fi reamestecat. Ca si ultim strat de glet nu il recomand. Ca glet de nivelare este rezonabil.